Ikstar

Ghid de supraviețuire

Diagnosticarea

Diagnosticarea din punct de vedere medical constă în punerea laolaltă a informațiilor cu privire la: istoricul medical al pacientului, simptomele pe care pacientul le acuză și efectuarea testelor de laborator.

Atât pentru pacient cât și pentru medic, diagnosticarea acestor boli este foarte dificilă. Se întâmplă ca din ghemul încâlcit al simptomelor să nu iasă nimic clar. În acest caz, singurul lucru care rămâne de făcut este așteptarea.

Da, suferi de o boală autoimună dar nu este clar care din ele!?! Și nu poți face nimic altceva decât să aștepți să treacă timp și să speri că lucrurile se vor limpezi.

Din momentul în care medicul a pronunțat cuvântul "autoimun", pentru pacient începe războiul nervilor, lupta psihică.

Cuvântul "autoimun" este de fapt sentiința. Iar condamnarea este la o viață cu dureri și tratamente de tot soiul.

Să cunoști numele bolii te ajută doar psihic: "am un dușman, dar măcar știu cu cine mă bat, îi știu numele", pentru că e mult mai rău să fi bolnav și să nu ți se poată spună de ce boală suferi.

După câteva luni de teste și examene medicale - cu nervii întinși la maxim – medicul îți spune: "Ai Lupus (sau sclero, sau....)". În acel moment te destinzi și reușești să tragi câteva guri de aer sănătoase, înainte să simți lovitura de berbec în plex și privind cruciș să întrebi:

"AM... CE?!?!"

"Dumnezeule!!! Dar Lupus înseamnă......"

Exact. Lupus înseamnă... Sclero înseamnă... Psoriasis înseamnă... Vasculita înseamnă... Raynaud înseamnă... Fibromialgia înseamnă...

Toate înseamnă ICA – Incurabil, Cronic, Autoimun.

Când ai ajuns să fi bolnav ICA, înseamnă că dacă nu te-ai născut luptător, ai șansa să ajungi unul foarte bun.

ICA12tmb

-

Add comment


Security code
Refresh