Ikstar

Diagnosticare dificilă?

La toate bolile acestea auzim același lucru: diagnosticarea este foarte dificilă, din cauza simptomelor foarte îmbârligate.

Adevărul este că un bolnav ICA, de foarte multe ori când ajunge în fața medicului, n-are nici măcar pertinența să arate bolnav. Ceva, cât de cât acolo, să fie cocoșat de dureri sau mai știu eu ce strâmbături să facă - o mână țeapănă, un ochi pe jumătate închis, puțin șchiop, etc.

Știu că s-ar putea să nu fie prea frumos ce spun acum - dar este foarte adevărat - și medicii fac diagnosticarea dificilă, greoaie și de multe ori ajungi să pleci de la medic așa cum ai venit: "mergeți acasă că sunteți sănătos".

Eu am pățit-o, voi nu? Haideți să vă povestesc cum a fost la mine.

De mică am fost bolnavă și nu prea... dacă e să mă iau după istoricul meu medical. La doi ani (din ce îmi povesește mama), jucându-mă prin curte mă chirceam dintr-o dată la pământ și ziceam "mă doaie papuuuu". Dus la medic, tratament... cine mai știe.

Prin clasa a patra, de asta îmi amintesc foarte bine, aveam dureri cumplite de cap. Un baros uriaș bătea în capul meu fără oprire, doar cu ușoare domoliri. Nu suportam lumina și gălăgia, acestea făceau să mă doară și mai tare capul. Mers la medic, după encefalograme și analize mi s-a dat tratament cu Ederen o vreme, apoi durerile treceau cu algocalmin – e valabil și în ziua de azi.

Cam tot pe la acea vârstă au început durerile de spate - zona lombară, zona bazinului. Dureri surde, mai ales când stăteam în picioare pe loc drept (nu puteam să stau la cozi) sau atunci când mergeam mult fără să mă așez. Nu puteam să stau aplecată la un unghi mai mic de 90 de grade, nu atât din cauza durerii ci din cauza slăbiciunii care o simțeam că mă apucă.

Pe seama acestor dureri, eram în clasa a şaptea, niște doctori minunați m-au pus în corset de gips – un maiou de gips! Noroc că era iarnă și-mi ținea de cald. Școala era la 2 km și mă duceau surorile mele cu săniuța. Diagnosticul de atunci: Maladia Scheuermann – habar n-aveam ce-i aia și nici nu aveai pe atunci cum să te informezi. Ce zicea doctorul era sfânt!

Dureri de cap, dureri de spate, dureri de ovare... mergeam la doctor și mi se dădeau antiinflamatoare, calmante. S-o spun pe cea dreaptă, eram cam învățată cu dureri și nu le mai băgam în seamă prea tare.

În 1996, durerile de spate, au spus altceva. Erau acute și durerea cobora pe piciorul stâng: hernie de disc. Ok, asta se rezolvă cu cuțitul – varianta scurtă (iubesc variantele scurte). La Tg. Mureș, discutând cu medicul care urma să mă opereze, am zis că să-i spun tot așa că i-am spus și despre diagnosticul meu cel cu nume pretențios Maladia Scheuermann – să mă dau mare, că-i boală rară. Când medicul a început să râdă din tot sufletul, m-am cam blocat ce-i drept. Când a terminat cu hohotul de râs, mi-a spus: "Domnișoară dragă, operez de x ani și aici și în Ungaria. În toată cariera mea de până acum, am văzut doar 3 bolnavi cu Maladia Scheuermann și vă spun sincer că bolnavii au o coloană strâmbă în ultimul hal. Mă uit la dumneata, că numai strâmbă nu ești". Oare de ce am purtat eu maioul de gips?!?!?!

Trebuie să recunosc că am încălcat restricțiile impuse de medici: eu nu aveam voie să fac nici un fel de efort – aveam scutiri la educație fizică și la practicile agricole, lucru care zău că m-a supărat, fiindca pierdeam toată distracţia. Dar m-am răzvrătit și, fără să știe părinții mei (stăteam la internat), plecam pe munte, cu rucsacul în spate – dacă acest lucru a provocat hernia de disc, zău că nu-mi pare rău.

Apoi am plecat în Qatar, la căldură – da, aveți grijă mare cu căldura, eu pot să spun că am simțit pe pielea mea cât de tare mă afectează. Acolo au început problemele serioase. Ca de obicei, durerile nu le prea băgam eu în seamă. Senzațiile de usturime și de arsură ale pielii le puneam pe seama apei cu care mă spălam. Oboseala și problemele cognitive care au apărut, le puneam pe seama oboselii, a dorului de casă etc. – întotdeauna găseam o explicație pertinentă pentru astea. Singurul simptom căruia nu i-am putut găsi nici o explicație, a fost lipsa de energie. Eram tot timpul ca o baterie descărcată. Îmi era greu să mă mișc pe mine, iar când urcam scările spre dormitor simțeam că mă scurg efectiv pe picioare, că mă lichefiez. EU?
Iubesc efortul fizic și nu mă dau înapoi de la el. Urcasem în Piatra Craiului, pe Moldoveanu, m-am târât prin peșteri deghizată în speolog, să-mi fie greu să urc un etaj pe scări?!?!?! Probleme, Mișule, probleme. Hai cu ele la doctor să le lămurim.

Zis și făcut. Aveam parte de medici din Anglia, nu așa, orice arăbeți, la clinica noastră elegantă de auslanderși fițoși. Mă duc și eu la un control. Stau de vorbă cu medicul și îi spun: de mâncărimi și de arsuri, de dureri de coloană, de slăbiciuni și oboseli, de toate cele că tot eram acolo. M-a trimis să-mi fac analizele care se fac de obicei la un control medical: bateria de teste hematologice, urină și biochimie.

După trei zile, mă cheamă la consult că avea rezultatele și-mi spune: "Îmi pare rău să vă spun, dar sunteți perfect sănătoasă". Cum să spun... de când intrasem în cabinet se uita la mine cumva... cu un aer superior... iar când a spus ce a spus, mă privea ca pe o femeie care caută atenție, care se vaită și n-are nimic, o femeie care probabil vrea să scape de treburi zilnice – eventual de serviciu, etc. Mă privea ca pe o bolnavă închipuită. Cred că m-am înegrit de nervi. Am plecat acasă și vreo 7 luni n-am vrut să mai aud de doctori.

Durerile erau tot acolo, ca și toate celelalte simptome și se înrăutățeau. Îmi era greu să ridic cana plină cu cafea să beau din ea așa că puneam doar jumătate de cană. Totuși într-o zi am zis că ajunge și că ar trebui să mai încerc încă odată să merg la doctor. M-am dus de data asta la o clinică cu plată. Aceeași poveste, același rezultat – difereța a fost că m-a costat 200-300 de dolari. Scumpe analize... dar mai bine-i băgam banii pe gât doctorului care mi-a spus aceelași lucru și pe același ton, ca cel de dinainte!

Totuși, atunci n-am mai putut lăsa lucrurile așa. Între timp, cunoscusem arabi care au făcut facultate în România, vorbeau românește și unul era medic. L-am sunat și l-am invitat pe la mine. I-am povestit cum stau lucrurile și l-am rugat să mă ajute. M-a pus în legătură cu un medic neurolog – asta pentru că eu puneam încontinuare durerile de spate pe seama operației de herine de disc.

M-am dus la control. Un medic cu chip de bunic bun la suflet, mi-a ascultat povestea, mi-a pus și întrebări, după care m-a pus să mă descalț și să merg prin cabinet pe vârfuri și pe călcâie. Habar n-am ce i-a spus lui acest lucru, am putut să merg fără nici o problemă. Când m-am așezat mi-a spus: "pe tine nu te dor oasele" – bag de seamă că știa el ce știa, nu îmbătrânise degeaba. A luat legătura cu un alt medic la care am mers a doua zi.

A doua zi, medicul care mă aștepta m-a luat în primire și a început să mă pipăie și să mă apese în anumite puncte – nici n-a mai trebuit să-i spun toată povestea, se pare că aflase de la colegul lui. Când a terminat de pipăit la mine și toată bateria de întrebări și răspunsuri mi-a spus: "Ai fibromialgie". M-a trimis să fac niște analize iar când i-am dus rezultatele mi-a spus "suspect lupus".

CE? CINE? EU? E NEBUN! EU NU!

Despre lupus știam foarte puțin. Cunoscusem pe cineva din Făgăraș care avea lupus și știam de acele răni pe față și mi s-a părut îngrozitor că eu o să am așa ceva! Ajunsă acasă am deschis computerul și m-am apucat de citit pe internet tot ce găseam despre lupus, fibromialgie și alte boli autoimune.

Nu vreau să scriu aici mai mult așa că pun iarăși întrebarea:
"De ce sunt așa de greu de diagnosticat aceste boli?"

Recunosc, sunt impertinentă când apar în fața doctorului când nici măcar nu am bunul simț să mă prefac că sunt un om bolnav. Cine mă cunoaște bine, știe că atunci când am dureri și sunt în fața unui străin, îndrept coloana, scot pieptul înainte și iau o figură de-a dreptul încrezută – ăsta-i felul meu. N-am să iau niciodată o figură de leșinătură, de dragul nimănui, oricât de tare ar durea. Uneori îmi vine să scot flăcări pe nări de durere, dar zău dacă am să las vreodată să se vadă ceva în fața străinilor sau a mamei.

Un lucru mai spun aici: cât o fi doctorul de doctor și de renumit, eu nu mai iau ca fiind literă de lege ceea ce-mi spune el. M-au supărat doctorii și m-am apucat de citit și de învățat despre aceste boli. Îmi doresc să găsesc doctorul care să-mi spună că sunt perfect sănătoasă, dar după ce-mi face analizele imunologice.

-