Ikstar

Disfuncţiile cognitive şi stările emotive

– un alt pachet promoţional în bolile autoimune.

Unele dintre simptomele cele mai comune, dar bine ascunse, în cazul bolilor autoimune sunt schimbările în ceea ce priveşte cogniţia şi emoţiile.
Pentru mulţi, efectele emoţionale şi cognitive ale bolii reprezintă cele mai mari provocări, pentru că aceste modificări afectează propria imagine a individului. Imaginea de sine.

Disfuncţiile cognitive cauzate de oboseala mentală care nu are nici o legătură cu activităţile mentale, reprezintă în mare parte un factor declanşator al stresului şi a stărilor emoţionale intense. Oboseala cognitivă este încetinirea funcţiei mentale pe parcursul efectuării unei sarcini repetitive, dificultăţi în menţinerea concentrării, tulburări de memorie vizuale şi auditive.

Este foarte greu să te adaptezi noii tale condiţii atunci când intervine oboseala cognitivă, asta pentru că realizezi de fiecare dată că nu mai eşti cum ai fost. Peste asta n-am reuşit să trec încă şi nu ştiu dacă voi reuşi vreodată.
Nu, nu pot să mă obişnuiesc ca fiind în mijlocul unei conversaţii să deschid gura să spun ceva ce ştiu foarte bine, dar să fiu incapabilă să-mi găsesc cuvintele. Şi cu siguranţă nu mă voi obişnui cu faptul că mă simt cumplit de complexată atunci când nu reuşesc să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat într-un moment considerat important în viaţa mea. Există acolo în memorie, dar zace în ceaţă şi nu reuşesc să fac lumină.

E foarte frustrant! Şi recunosc că de multe ori în asemenea cazuri îmi vine să plâng de neputinţă. Dar reuşesc să-mi adun puterea, să afişez un zâmbet tâmp şi să depăşesc momentul. Ce cred cei din jur atunci despre mine? Credeţi-mă că oricât de proastă este impresia lor faţă de mine, nu poate fi mai proastă decât impresia mea faţă de mine – ca urmare, impresia lor... o consider indulgentă.

Ce este cel mai frustrant când vine vorba de disfuncţiile astea cognitive? Este faptul că sunt direct legate de socializare. N-ai cum să te simţi prost când eşti singur în casă şi nu-ţi aminteşti unde ai pus cheile sau nu-ţi aduci aminte la ce te gândeai cu cinci minute în urmă. Abia când ieşi din casă, socializezi cu alţi oameni şi porţi o conversaţie, abia atunci realizezi că problema există şi că riscul să te faci de baftă e mare.

Disfuncţiile cognitive în cazul bolilor autoimune, cauzate mai ales de oboseala cronică şi dureri veşnice, sunt într-adevăr minore din punct de vedere medical. Dar ele declanşează permanent stări emoţionale puternice.

Cogniția mea

Dacă ești bolnav ICA probabil că ai simțit până acum acea "ceață pe creier" - momente în care îți este imposibil să îți amintești ce ai spus sau ce ți s-a spus cu cinci minute înainte.

Să recunoaștem că e foarte frustrant. Nu doare fizic, dar ai senzația că o iei razna. Dacă te apuci de citit pe net despre disfuncțiile cognitive s-ar putea să te îngrozești – cel puțin pentru o vreme, până când îți dai seama că nu-i adevărat – că nu se aplică la tine tot ceea ce ai citit.
Disfuncțiile cognitive sunt de la forme ușoare la forme severe. Pentru diagnosticare mergeți să vă consulte un neuropsihologist.

Cum mă afectează pe mine? Mă simt frustrată în majoritatea cazurilor.

Eram în Qatar când am realizat pentru prima dată că "am o problemă". Mi-am dat seama că în decurs de zece minute, am repetat o propoziție! Cu reacția: "da' asta am spus-o deja!". Da, uitam efectiv ce spusesem ceva mai devreme. Foarte urâtă treabă. Cum să nu se uite la tine cruciș persoana cu care vorbești?

Încă nu fusesem diagnosticată și nu puteam să îmi dau seama ce se întâmplă cu mine. Atunci am pus toată treaba pe seama oboselii: am obosit și eu. De atâta vreme n-am auzit o boabă românește, trebuie să gândesc și să vorbesc doar în engleză. Asta era cam la 3 luni după ce am ajuns acolo și încă nu mă acomodasem cu traiul, care de altfel era excelent.

Apoi am început să nu găsesc cuvinte potrivite în exprimare – acel cuvânt care stă pe limbă și să uit unde pun lucrurile. După o vreme am simțit că îmi este foarte greu să mă concentrez. Ca să port o conversație normală cu soțul meu, trebuia să depun efort în a mă concentra. Nu puteam să urmăresc și să pricep ce-mi spune și-l rugam să repete. Puneam totul pe seama oboselii.

Imediat după diagnosticare am avut multe altele de gândit și toate problemele de mai sus erau minore pe lângă veștile primite așa că o vreme nu le-am mai băgat în seamă. Totuși ele există și în ziua de azi și dacă nu am grijă lucrurile îmi scapă de sub control iar rezultatul e dezastruos: e stresant, din stres dă în frustrări, din frustrări dă în depresie, din depresie dă în anxietate... cercul vicios.

"Ei, nu-ți fă griji, mi se întâmplă și mie" – am auzit asta de nenumărate ori de la cei sănătoși. DA? De câte ori pe zi te simți ca un tâmpit? De câte ori ți se spune:"ai spus asta acum X minute"? De câte ori lași un lucru din mână iar după doi pași nu mai știi unde l-ai pus?

Știu că nu mi se spune asta cu răutate ci mi se spune pentru a mă face să mă simt mai bine. Dar nu vreau asta, și nu asta-i soluția. Cei apropiați trebuie să știe că este o problemă. Da, am o problemă și mă puteți ajuta înțelegându-mă.

Mi-a plăcut dintotdeauna să învăț lucruri noi și făceam lucrul ăsta foarte ușor. N-am renunțat nici acum, doar că acum îmi ia mai mult timp pentru că îmi este greu să mă concentrez. Îmi este greu să "intru în problemă" – sau cum să spun... să îmi adun mințile și să mă concentrez doar asupra acelui lucru pe care vreau să-l fac.
Ex.: lucrând la calculator fac upgrade la Corel – cu care știu foarte bine să lucrez, dar în noua versiune butoanele, funcțiile sunt schimbate, îmbunătățite etc. Rulez programul și rămân o vreme uitându-mă la monitor cum se uită curca în lemne. "Ce ar trebui să fac?". Reușesc să mă adun și să mă apuc de lucru. Mă afund până peste urechi în lucru, îmi dau seama ce e schimbat și unde sunt toate totul e ok, până când vine cineva să mă întrebe ceva. Parcă ar apăsa un întrerupător sau mai bine zis mă scoate din priză. După 5 minute întrorcându-mă la ceea ce faceam, habar nu am ce trebuie să fac și o iau de la capăt străduindu-mă mai întâi să-mi regăsesc concentrarea necesară pentru a pricepe ceva din ceea ce fac.

Cu atenția distributivă am stat foarte bine. Acum am o problemă. Dacă port o conversație și în apropiere merge radioul, mă deranjează și nu pot urmări conversația - nu pot procesa ceea ce mi se spune. Străduindu-mă să mă concentrez, uneori îmi dau seama că fac o față nu tocmai inteligentă sau nu tocmai potrivită cu subiectul în discuție "ce-i cu figura asta serioasă pe tine, aici bârfim, nu facem filozofie nici nu discutăm probleme majore". Da? Și mie de ce îmi e greu să pricep ce spui?

În ceea ce privește memoria, de obicei am probleme cu memoria pe termen scurt. Ca să învăț un lucru nou am nevoie de mai mult timp și de mai mult exercițiu. Știu, în majoritatea cazurilor când înveți ceva nou trebuie să-ți folosești logica. Când însă procesorul tău e lent, și logica e la fel de lentă. Atunci intră ambiția și hotărârea în schemă și chiar dacă greșesc de multe ori până la urmă tot îmi iese așa cum vreau și așa cum trebuie.

De curând am mai observat un lucru legat de capacitatea de a rezolva situații problematice. Atunci când sunt singură și trebuie să găsesc soluție într-o situație, mă descurc. Nu intru în panică, respir adânc gândesc logic și rezolv problema. În schimb dacă este cineva lângă mine, parcă mă tem să iau inițiativa în rezolvarea problemei. Atunci îmi e teamă că celălalt mă judecă pentru încetineala cu care reacționez, că în nici un caz soluția găsită de mine nu o să-i placă și da, stau pe tușă și aștept cuminte ca celălalt să rezolve problema. Nu-i prea cinstit...știu asta.

Atunci când trebuie să merg pe un drum pe care trec foarte multe mașini – care produc zgomotul aferent – am senzația că tot zgomotul se adună în capul meu și la un moment dat o să îmi explodeze. E stresant și frustrant și zău câ imi vine să sap o groapă și să mă ascund cu totul în ea să scap în felul acesta de zgomot. Dacă e vară și este cald, atunci e și mai rău: mă apucă o criză de anxietate și-mi vine să urlu:"scoateți-mă de aici!"

De-a lungul timpului am observat că toate aceste probleme sunt mai accentuate atunci când trec printr-o perioadă de criză a bolii, prin situații care implică emoții puternice, sau foarte stresante. La fel mi se întâmplă vara din cauza căldurii excesive.

Până la urmă totul e din cauza ICA. Gândesc încet? Gândesc la fel de încet cum gândește un om super extra obosit (de nesomn, de dureri etc.). Nici mai încet și nici mai repede. Și cei sănătoși când trec prin situații stresante sau emoții puternice nu-s tocmai capabili să judece sau să ia decizii. Diferența e că cei sănătoși au parte de asta foarte rar și pentru scurte perioade de timp, motiv pentru care nu-i nimic de luat în seamă. Pentru un bolnav ICA, stările astea au foarte mici pauze de normalitate între ele.

Nu, nu suntem bolnavi psihic. Suntem pur și simplu obosiți psihic din cauza oboselii fizice.

-