Ikstar

Ghid de supraviețuire

Poliartrita reumatoidă

 

Este o boală reumatismală inflamatorie, care afectează membrana conjunctivă care căptușește fața internă a articulaților.
Poliartrita reumatoidă este o boală frecventă care afectează 1% din populație, cu predominanță femei.
Severitatea bolii rezultă din faptul că peste 50% din pacienți își încetează activitatea profesională în primii 5 ani de boală, iar în 10% din cazuri apare o invaliditate gravă în primii 2 ani de evoluție.

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună a țesutului conjunctiv. Cauzele apariției sale sunt necunoscute. Caracteristice bolii sunt leziunile articulare severe și uneori afectare polisistemică.
Evoluția bolii este fluctuantă. Netratarea bolii, duce la distrugerea progresivă a articulațiilor, deformări articulare permanente însoțite de deficiențe motorii și o reducere a speranței de viață.

Poliartrita reumatoidă reprezintă cea mai frecventă cauză de handicap motor. Tratamentul precoce și adecvat, poate să stopeze sau să atenueze progresul bolii.

Cauze

Cauzele apariției poliartrita reumatoidă sunt necunoscute. Se consideră totuși că poliartrita reumatoidă este o boală polifactorială în producerea căreia intervin factori genetici, imunologici, hormonali, psihologici și de mediu. Ipoteza acceptată în prezent consideră că la un organism ce prezintă o anume predispoziție genetică, intervenția unui factor de mediu – cel mai probabil de tip infecțios – declanșează boala, care mai apoi este întreținută prin mecanisme imunitare.

Poliartrita Reumatoidă este o boală cu două forme: forma articulară și forma sistemică.

  • La nivel articular poliartrita reumatoidă este caracterizată printr-o atingere a sinovialei (membrana conjunctivă care căptușește fața internă a articulațiilor). Din punct de vedere funcțional, sinovita duce la modificarea biomecanicii articulare, alterare care se accentuează pe măsura instalării distrugerilor articulare și a îngustării spațiului articular, fiind completă în formele severe de poliartrita reumatoidă în care apar anchilozele articulare.
  • Efectele sistemice ale Poliartritei reumatoide sunt reprezentate de noduli reumatoizi, vasculită și afectarea organelor interne, dezvoltarea insuficientă a musculaturii, o stare generală proastă a organismului, tulburarea funcțiilor organismului prin slăbire și anemie extremă, prin scăderea temperaturii corpului etc.

Diagnosticare

Pentru a ușura diagnosticarea, Colegiul American de Reumatologie a formulat câteva criterii unanim acceptate pe plan mondial. Sunt utilizate un număr de șapte criterii:

  • redoare matinală la nivelul și în jurul articulațiilor, cu durată de minim o oră înainte de momentul ameliorării maxime;
  • prezența artritei în cel puțin trei zone articulare: minim trei zone articulare care prezintă simultan tumefacție de țesuturi moi sau acumulare de lichid sinovial observată de medic;
  • artrită la articulațiile mâinilor: cel puțin o zonă articulară tumefiată
  • artrite simetrice: afectarea simultană bilateral a acelorași arii articulare;
  • noduli reumatoizi: subcutanați, dispuși deasupra proeminențelor osoase observate de medic;
  • factor reumatoid seric: evidențierea unei valori anormale a factorului reumatoid;
  • Modificări radiologice: leziuni tipice pentru poliartrita reumatoidă, evidențiate pe radiografii.

Criteriile 1 – 4 trebuie să fie prezente pe o perioadă de minim șase săptămâni.

Evoluție

Evoluția poliartritei reumatoide se întinde pe o perioadă lungă de timp, fiind descrise trei tipuri de evoluție a bolii:

  • Poliartrita intermitentă: pusee inflamatorii articulare, întrerupte de remisie completă sau parțială;
  • Poliartrită persistentă: boala prezintă pusee de acutizare care apar pe fondul unei evoluții continue (fără perioade de remisie) și care în timp duce la distrucții articulare și deficit funcțional;
  • Poliartrită rapid progresivă: evoluția bolii este extrem de severă și continuă, fără perioade de remisie. Această formă este cunoscută sub denumirea de Poliartrită reumatoidă "fulminantă" sau "malignă"

Alte simptome care însoțesc artrita reumatoidă:

  • Nodulii reumatoizi – se întâlnesc la 20-25% dintre bolnavi, cel mai frecvent subcutanat. Nodulii reumatoizi se asociază mai des cu formele seropozitive de boală și din această cauză prognosticul este nefavorabil.
  • Vasculita reumatoidă – interesează vasele de sânge mici și mijlocii și determină leziuni cutanate precum și manifestări sistemice importante cu afectări de organe.
  • Osteoporoza – pacienții prezintă o scădere evidentă a masei osoase.
  • Sindromul Sjogren caracterizat prin scăderea secrețiilor lacrimale și salivare.

Diagnosticare

Diagnosticul diferențiat este foarte important mai ales în stadiile incipiente ale bolii, atunci când Poliartrita Reumatoidăpoate fi ușor confundată cu un număr însemnat de boli reumatice/nereumatice, care determină artrite:

Tratament

Până în prezent nu se cunoaște nici un medicament care să vindece poliartrita reumatoidă. Tratamentul optim al bolii necesită o diagnosticare precoce, precum și utilizarea la timp a agenților care reduc probabilitatea leziunilor articulare ireversibile.

Tratamentul medicamentos este pe bază de antiinflamatoare, corticosteroizi, imunosupresoare sau alte medicamente care încetinesc progresia bolii. În unele cazuri, este nevoie de intervenție chirurgicală. Pe lângă tratamentul administrat se impune repausul care ameliorează durerea, evitarea efortului și presiunii asupra articulațiilor afectate, precum și adoptarea unei diete sănătoase, bogate în pește și uleiuri vegetale, respectiv săracă în carne roșie.

Add comment


Security code
Refresh