Ikstar

Terapia prin artă

În vremurile pe care le trăim, tot mai mult se vorbește despre terapiile care se bazează pe frumosul din viața noastră: muzică, pictură, natură, râs, dragostea de animale etc.. Nici una din ele nu cred că are efecte adverse, așa că de ce nu le-am încerca?
Principiile terapiei prin artă implică umanism, creativitate, reconcilierea conflictelor emoționale, stimularea conştiinţei de sine şi creștere personală.

Toată mass media dă sfaturi despre cum să ne ferim de stres. În cazul bolnavilor ICA, stresul e unul din factorii declanșatori ai crizelor și accentuează problemele cognitive. Dar cum să te ferești de stres, când trăiești în secolul vitezei? Stresul este permanent atunci când toată lumea nu face altceva decât să fugă continuu după persformanță, după primul loc, în decorul fără viață și fără personalitate al orașelor supraaglomerate și poluate sub toate formele. O lume plină de viață fără viață, bazată pe o nesfârșită alergătură din care frumosul și bunul simț aproape au dispărut.

Terapia prin artă implică orice formă de artă, pentru toate gusturile: pictură, teatru dans, modelaj, fotografie, origami, scris etc., iar scopul ei este de a minimiza sau îndepărta stresul, anxietatea, depresia, printr-o evoluție personală.

Prin artă ne dăm voie să ne exprimăm liber, să nu ne mai reprimăm adevăratele sentimente și adevăratele trăiri.
Mi s-a spus de câteva ori că eu trăiesc într-o lume a mea. Nu mă întrebați dacă e de bine sau de rău, nu știu să vă răspund. Pot să vă spun doar că pentru mine e bine să am o lume a mea, pentru că în ea îmi găsesc liniștea și echilibrul interior. Sunt conștientă că această lume a mea este în contradicție cu lumea reală și nici nu are cum să fie altfel, câtă vreme eu – chiar și la vârsta asta – mai cred în bunătatea oamenilor și în bunul simț al acestora.

Încă din copilărie mi-a plăcut să pictez. Când pictam, nu vroiam să stea nimeni lângă mine, aveam nevoie de un spațiu al meu iar dacă una din surori se zgâia la mine, nu-mi mai ieșea nimic – tata le alunga mereu de lângă mine "Pleacă de lângă ea și las-o în pace". Probabil că de atunci mi-am creat propria lume, îmi foloseam imaginația și culoarea să-mi creez propria lume adâncită în propriile gânduri.

Simțul artistic m-a ajutat de-a lungul timpului oferindu-mi o portiță de scăpare din nebunia vieții. Am avut șansa să studiez pictura și sculptura în lut. Am avut ocazia să sculptez bijuterii în os iar în Qatar am avut trei expoziții de pictură pe oale de lut.

Când pictez, intru în lumea mea, acolo unde necazurile zilnice nu prea mai au loc. S-a întâmplat totuși ca lumea mea să fie invadată de necaz, in momentul diagnosticarii . Am vrut, ca de obicei, să mă refugiez în lumea mea dar atunci n-am mai reușit. Nu am avut puterea să elimin din lumea mea necazul, era prea mult. Iar necazul intrat în lumea mea îmi făcea rău, pentru că în gândurile mele nu mai era loc de frumos. Pictând, mă gândeam doar la partea neagră a situației și am realizat că alunec pe panta depresiei și a disperării.

Având un copil de crescut a trebuit să schimb macazul, trebuia să fac ceva care să îmi solicite gândirea, aveam nevoie să fac lucruri care implicau logica spre a nu-mi da timp să mă gândesc la necazul meu – aveam timp să mă gândesc la el nopțile.

Așa am început să învăț să lucrez pe calculator. Îl aveam în casă dar până atunci nu i-am dat prea multă atenție. Nu mi-a fost prea ușor să o fac de una singură, dar a fost exact ce îmi trebuia: ceva care să-mi solicite gândirea. Cu timp, răbdare și ambiție, am învățat să lucrez cu programe de grafică – simțul artistic și-a spus și aici cuvântul și cream frumosul cu ajutorul tehnologiei.

Eu cred că ești ceea ce gândești. Când am învățat cum să creez o pagină de revistă, am învățat că trebuie să aibă un echilibru. Lucrând, aveam mereu în minte acest cuvânt "echilibru". Eu aveam nevoie să-mi regăsesc echilibrul, măcar în lumea mea. Când te gândești foarte mult la un lucru, acel lucru ți se va întâmpla. Cred că ceea ce gândim şi simţim devine oglinda perfectă a devenirii noastre.

Mai cred că fiecare om deține undeva în adâncul lui, în mod inconștient, soluţii ale problemelor cu care se confruntă, ce pot fi extrase din subconştient, în funcţie de intensitatea încrederii în forţele proprii. Fiecare dintre noi avem resurse nebănuite pe care trebuie să învățăm să le scoatem la lumină.

Arta, sub orice formă, ne oferă o evadare din realitate, un moment de relaxare și ne schimbă unghiul din care privim o anumită problemă. De multe ori, soluția unei probleme o găsim atunci când privim problema dintr-un alt unghi.

Nu contează ce formă de artă alegi și nu contează dacă ești talentat sau stângaci. Contează faptul că acel timp în care alegi să creezi ceva, evadezi din realitate poposind în mijlocul propriilor gânduri și ai posibilitatea să faci ordine în ele alegând precum boabele de fasole frumosul de urât, bunătatea de răutate, gânduri pozitive de gânduri negative. Poți face curat precum în dulapul de haine aruncând la gunoi ce nu ți se mai potrivește.

Da, suntem ceea ce gândim, iar ce trăim azi reprezintă rezultatul gândurilor de ieri, iar ceea ce vom trăi mâine este esența gândurilor de azi.

-