Ikstar

Terapia prin râs

(încă nu râdeți?)

Se pare că este adevărat. S-a dovedit științific faptul că umorul și râsul au o influență pozitivă asupra sistemului imunitar, a nivelului de energie și în combaterea stresului.
Beneficiile râsului sunt menționate chiar și în Biblie, în pildele lui Solomon: "O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele".

Beneficiile terapiei prin ras

În urma unor studii s-a constatat că râsul stimulează producția de hormoni ai stării de alertă, numiți catecolamine, care declanșează secreție de endorfine. Endorfinele induc o stare de profundă de relaxare și bunăstare emoțională, având și un efect natural de anesteziere a durerilor.

Concluzia mea la ceea ce am scris mai sus: data viitoare când mă întreabă cineva "de ce râzi?" pot să spun "nu râd, doar mă anesteziez".

Cele mai importante beneficii ale terapiei prin râs:reducerea nivelului de hormoni ai stresului în organism;

• întărirea sistemului imunitar;
• relaxarea musculară;
• ameliorarea durerilor;
• scăderea tensiunii arteriale;
• prevenirea și controlul bolilor cardiovasculare;
• prevenirea și tratarea depresiei;

Da, dar când tu ești bolnav ICA, îți mai vine să râzi? Ar fi cazul să-ți vină. Până la urmă suntem incurabili iar un astfel de tratament pe lângă faptul că nu are cum să facă rău, este gratuit. La nivel mental, terapia prin râs îmbunătățește starea de spirit, combate anxietatea, eliberează psihicul de stres, înlătură teama și crește rezistența psihică.
Recunosc aici că am un avantaj: m-am născut cu simțul umorului. Umorul și optimismul meu incurabil mă ajută să fac mai mereu haz de necaz. Nu de puține ori cei din jur m-au privit dezaprobator din această cauză "cum poți să râzi într-o asemenea situație?" "păi și dacă plâng, se ameliorează situația? (zău că aș plânge de-ar fi așa)"

După ce mi s-a pus diagnosticul de fibromialgie – suspect lupus, am pornit pe drumul diagnosticării. Credeți-mă că la Mureș, vreo două săptămâni am căutat un medic care să mă ajute în acestă problemă. Voiam un medic cu care să pot comunica și... da, știu că sună tâmpit de-a dreptul, dar voiam un medic care să aibă și simțul umorului. Asta pentru că am și o imaginație bogată și fără să vreau găsesc ceva comic într-o situație care nu-i deloc comică. De cele mai multe ori nu mă pot abține și spun cu voce tare ceea ce gândesc.

De exemplu. În spital fiind, vizita medicală de dimineață la patul bolnavului. Domnul doctor profesor și o gașcă de studenți lângă patul meu. Se discuta despre sindromul Sjogren, iar studenții spuneau care sunt simptomele acestuia. Când au ajuns la scăderea secreției salivare, domn profesor s-a întors spre mine și m-a întrebat: "doamnă, puteți să scuipați?", în loc să răspund cu da sau nu, am răspuns cu un ton serios: "pe care din ei, domnule doctor?". Vă dați seama că a fost un hohot de râs general. Nu, nu mă gândisem deloc la răspunsul cu da sau nu – răspunsuri pertinente de altfel. Am răspuns așa cum am gândit instantaneu. Dar deja știam că domnul doctor – care avea oricum o vârstă venerabilă – are și dumnealui simțul umorului.

Tot în acea perioadă, înainte să-l găsesc pe domnul profesor, am fost la spitalul județean, la domna doctor X – dânsa se ocupa de bolile autoimune. Când am intrat în cabinet și am privit-o, am zâmbit (m-am abținut să râd totuși) pentru că avea o freză precum Cruella DeVille din 101 dalmațieni.

S-a uitat peste rezultatele analizelor pe care le aveam până atunci - fără antiscl 70, fără biopsie musculară, fără testul Schirmer - și mi-a spus: "Trebuie să vă internați pentru tratament", "Ce fel de tratament?", "Aveți o boală autoimună și trebuie să faceți tratament cu imunosupresoare", "Pentru ce boală?", "Încă nu știm sigur". Da? Ce interesant... În timpul acestei conversații i-am văzut genele false uriașe... și mi-am imaginat că dacă ar clipi cât se poate de repede, are șanse să-și ia zborul prin cabinet.

În cazul ăsta simțul umorului și imaginația mea bolnavă m-au ajutat să trec mai ușor peste șocul provocat de faptul că tocmai aflasem că o să am parte de tratament cu imunosupresoare. Normal că n-am rămas să mă internez la dânsa. N-a prezentat nici cea mai mică intenție în a continua investigațiile. Pentru dumneaei, bolile autoimune erau toate la fel, nu conta care.

Atunci când am început să am crize de durere din alea urâte care mă fac să mă chircesc și să plâng, am făcut o regulă pentru cei de lângă mine: "Când mă vezi așa, fă-mă să râd sau pleacă de lângă mine, că nu vreau să văd în jurul meu fețe triste". Exact așa am făcut și așa fac și acum. Haz de necaz. Habar nu aveam că există terapie prin râs – în '98 cine ar fi crezut în așa ceva?

În definitiv, umorul ajută pe oricine să adopte o percepție optimistă asupra situațiilor dificile, dezamăgirilor și pierderilor semnificative din viață.

Râsul dizolvă emoțiile negative - anxietatea, furia sau tristețea nu există în timpul râsului. Naște noi perspective, ajutând o persoană să privească lucrurile într-o lumină mai realistă, nealterată de teamă sau pesimism.

Terapia prin râs este la îndemâna oricui întrucât râsul face parte din natura umană.

Cum să râzi când ești singur? Ieși la plimbare în oraș și zâmbește celor ce trec pe lângă tine. Observă reacțiile oamenilor. Dacă dai și ușor din cap atunci când zâmbești, îi faci să se simtă nedumeriți. Probabil că n-ai să râzi în hohote – nici nu se cade – dar reacțiile lor surpinse îți vor crea o stare de bine și după o vreme ajungi să zâmbești străinilor cu toată fața fără nici un efort.

Căutați să aveți măcar un prieten cu care să puteți face haz de necaz de toate câte vi se întâmplă. Căutați să aveți măcar un prieten cu simțul umorului cu care puteți râde cu toată gura.

Râzi de fericire, râzi nervos, râzi când ești relaxat și învață să râzi de o situație mai mult tragică decât comică. Râzi când îți este bine? Specialiștii au demonstrat că cel mai indicat este să râzi când nu-ți este foarte bine căci râsul relaxează, râsul chiar vindecă. Râsul relaxează toată musculatura corpului înlăturând tensiuni și imprimând un tonus bun organismului.

Și dacă ți se pare că a râde fără motiv este prostesc, află că în lume există deja locuri special amenajate unde medicii sau psihologii învață oamenii să râdă și să redescopere râsul spontan din copilărie.

Da, dacă râsul din copilărie ne face bine și ne ajută să mai scăpăm de dureri sau ne ajută să le răbdăm mai bine, n-ar strica din când în când măcar să dăm în mintea copiilor. În definitiv nu mai avem ce pierde. Putem doar să testăm pe noi teoria terapiei prin râs și să vedem dacă ne ajută sau nu. Ne anesteziază? E o terapie gratuită până la urmă. Să râdem măcar pentru a-i face pe cei din jur să se uite la noi dezaprobator: "Îți mai arde să râzi când ai atâtea probleme?" - da, îmi arde să râd de toate problemele pe care le am și atâta timp cât cu râsul meu nu fac rău nimănui, am să râd mai departe.

-